Locuri, momente și experiențe truly unique
Alături de Silviu Țolu
Silviu Țolu este cunoscut pentru colaborările cu agenții de prestigiu precum I Love Models Management (Milano) și pentru parteneriatul de lungă durată cu GUESS încă din 2010. Deținător al unui MBA în Design, Fashion & Luxury Goods de la Bologna Business School, are o experiență solidă în industria bunurilor de lux, lucrând anterior cu branduri precum Dior sau Tom Ford.
Călătoriile sunt o parte esențială din stilul său de viață. De la destinații exclusiviste până la locuri ascunse, Silviu își împărtășește experiențele cu cei peste 50k de urmăritori ai săi de pe Instagram, oferind o perspectivă autentică asupra lumii.
Povestea lui Silviu cu Ploom a început în 2024, la marile festivaluri ale verii, unde a fost host pentru prima ediție de Ploom Studio, aducând o notă de rafinament și energie. Spre finalul anului a participat în proiectul Ploom Studio Connections Edition, unde am avut ocazia să celebrăm împreună un an de experiențe unice în România. Iar recent am colaborat cu Silviu pentru Ploom Rituals, unde ne-a descris ritualul său personal cu Ploom și modul în care device-ul face parte din momentele sale de relaxare.
Cum își alege destinațiile, ce locuri au rămas aproape de sufletul său și ce nu lipsește niciodată din bagajul lui? Descoperă răspunsurile în interviul de mai jos.
"Greu de ales! Îmi plac locurile încărcate de cultură și povești, unde arhitectura, gastronomia și atmosfera creează o experiență autentică. Nu aleg o destinație doar pe baza acestor criterii, ci mai mult după vibe-ul general. Totuși, am descoperit o formulă care le cam bifează pe toate, odată stabilită destinația: o plimbare pe jos de la hotel, căutarea unui restaurant bun (cercetat dinainte), opriri pentru fotografii, o masă savurată și, poate, o vizită într-un magazin de vinuri, toate dezvăluind o poveste locală."
"Primăvara este minunată oriunde există acest anotimp 😀 și perfectă pentru călătorii. Bagajele sunt mai ușoare, ținutele perfecte pentru #outfitoftheday, iar natura înflorită transformă orice peisaj. Dintre orașele vizitate, Florența sau Bologna mi se par ideale: istorie, arhitectură, artă și modă. Vremea perfectă pentru plimbări, un gelato la prânz și un aperitivo savurat pe terasă înainte de cină. Inspirație la tot pasul!"
"O zi cu mulți pași înregistrați de telefon! Cel mai autentic mod de a descoperi un oraș este mersul pe jos. Programul ideal începe cu o alergare lejeră la prima oră, cu o oprire la una dintre cele mai bune cafenele pentru cafeaua de dimineață. Apoi, duș, ținută confortabilă și sneakerși comozi pentru o zi activă. Urmează vizita unui obiectiv ales – fie un muzeu, o librărie sau o piață vintage – urmată de un prânz atent selectat, pentru a profita de gastronomia locală. După masă, o plimbare relaxată, o a doua oprire la cafenea și un alt loc de explorat, poate o catedrală sau un magazin celebru. Magic hour mă prinde pe acoperișul unui hotel chic, cu un cocktail și un view spectaculos. După o scurtă pauză la hotel, urmează cina, iar ziua se încheie cu o ultimă plimbare, luând pulsul orașului pe străzile lui vibrante."
"Îmi place să am mereu cu mine un stilou, o agendă și o carte în bagajul de mână, alături de o boxă portabilă. În materie de haine, includ întotdeauna un sacou și o pereche de pantofi eleganți, pentru orice ocazie specială. Nu am un ritual care să mă facă să mă simt „acasă”, ci unul pe care îl repet în călătorii: înainte de cină, comand un cocktail și un snack la room service, dau muzica mai tare și fie editez fotografii, fie scriu câteva rânduri pe un postcard pe care îl trimit acasă."
"În ultimul timp și Ploom m-a însoțit în călătorii și am o amintire foarte plăcută și autentică, zic eu, care s-a întâmplat vara trecută, în Mykonos. După o plimbare cu barca în prima parte a zilei, am mers la prânz la un restaurant aflat pe o stâncă dintr-un mic golf, unde poți veni cu barca pentru că te preia un taxi pe apă. Restaurantul este cumva săpat ca într-o peșteră, iar priveliștea e spectaculoasă. Iar după un prânz foarte generos, atunci când muzica a fost dată tare și lumea din jur a început să se ridice și să danseze, m-am bucurat de experiența Ploom în toată spendoarea acelui moment. În acea vacanță, am avut cu mine device-ul creat în colaborare cu designerul Ora Ïto."
"Dacă ar fi să aleg, cred că aș alege marea. Deși iubesc muntele, mai ales iarna, cu zăpadă, foc în șemineu și ski, acestea îmi oferă mai degrabă o stare de introspecție și creativitate. Însă nimic nu se compară cu relaxarea totală pe care o simt în fața unei întinderi mari de apă, cu briza mării și soarele dogoritor. Destinația nu contează, pentru că această stare meditativă mă găsește oriunde – de la Barcelona și Saint Tropez, la Spetses, Vama Veche sau Malibu."
"Visez să mă reîntorc în Japonia, o țară care mă fascinează prin atenția la detalii, răbdarea și seriozitatea cu care tratează orice aspect al vieții. Cultura cafelei, fashion-ul, gastronomia și ospitalitatea japoneză mă inspiră profund prin abordarea lor calmă și obsesia pentru calitate. Tot ce fac ei îmi transmite ideea de „slow (and good) living”, iar o astfel de călătorie ar fi o lecție continuă. "
"Nu sunt cel mai bun la a face planuri din timp, niciodată nu mi-am planificat o vacanță cu un an înainte, nici măcar cu jumătate de an înainte. Pentru că în programul meu apar mereu schimbări și situații neprevăzute, for better or for worse, trebuie să fiu spontan și la capitolul călătorii. Dar vă pot spune unde mi-ar plăcea să ajung în 2025: Napoli, Praga, Stockholm, și nu aș spune niciodată nu unui weekend la Milano, Bologna, Atena, Paris, Londra sau Istanbul."